Salut!
Suntem Andreea și Bogdan, oamenii din spatele proiectului Fun Tam Tam, și mica noastră sursă de inspirație, Tamara. Povestea noastră a început cu ea, iar astăzi suntem aici să vă împărtășim bucuria din spatele cortinei.
Ani de experiență în colaborări de succes ne-au învățat un lucru esențial: pasiunea și cunoașterea devin magice atunci când sunt folosite pentru a crea ceva propriu. Am visat, am schițat idei, am șters și am rescris. Însă ceva parcă ne ținea pe loc. Până când Tamara a adus în viața noastră două lucruri: un munte de jucării primite cadou și dorința arzătoare de a-i oferi cele mai bune metode de învățare prin joacă. Și nu doar ei, ci și altor copii.
Când lumea ne întreba care este alintul pentru Tamara spuneam că probabil o vom alinta Tamtam, caci ne așteptam să fie vocală și pusă pe șotii; între noi fie vorba, încă poate să facă tamtam dacă își dorește. Imediat după ce ne-am acomodat în noua formulă ne-am dat seama că Tamtam e mai mult decât un alint: este simbolul veseliei, al creativității și al micilor mari descoperiri. Așa s-a născut Fun Tam Tam, un proiect dedicat dezvoltării armonioase a copiilor prin jucării atent alese.
Credem în puterea jocului pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și cognitive, și vrem să vă inspirăm să petreceți timp de calitate alături de copiii voștri, creând amintiri de neuitat; de aceea alegem jucării care stimulează curiozitatea și imaginația, care încurajează socializarea și care sunt captivante chiar și pentru cei mari.
Descoperă colecția noastră de jucării, perfectă pentru fiecare etapă de creștere. Fii parte din călătoria noastră și oferă-i copilului tău darul bucuriei de a învăța prin joc.
Alătură-te comunității Fun Tam Tam!